Coregrafie vs Improvizatie
Ce este mai important: să stii sa dansezi o coregrafie sau să impovizezi? Care din ele îți este mai usoara? Cât de mult rămânem la etapa ‘coregrafie”, timide dacă vine vorba de a improviza? Și reciproca este valabilă: dacă cel mai ușor pentru noi este să dansăm ”cum simțim”, alinierea la o coregrafie fiind problematică, când vine momentul să începem să învățăm disciplina și structura?
Coregrafia și improvizația sunt precum cele doua fațete ale monedei. Yin-ul și yang-ul dansului, unde armonia este mai importantă decât una sau alta din cele două fațete. Haideți să vedem ce rol au fiecare, ce presupun și unde ne aflăm noi în raport cu ele.
Îti adresez o intrebare, dragă cititoare: ce preferi: să dansezi coregrafii sau să improvizezi? Căci avem o preferintă. Sau, pur si simplu ne descurcăm mai bine cu una din variante. Poate că vei spune ‘depinde’. Și eu as zice la fel. Depinde de context, dacă dansul este pentru public sau în intimitate, dacă publicul este arab sau occidental, dacă este scenă sau restaurant. Dar în realitate este cam așa: dansăm cum ne este cel mai ușor, în varianta pe care o stăpânim cel mai bine, așa cum ne permit abilitățile dobândite până acum. Este firesc, este o etapă.
Înclinăm mai mult către una din cele două moduri de abordare a reprezentatiilor de dans. Mie mi-a fost foarte ușor să învăț coregrafii în primii ani de dans și nu mă simțeam confortabilă cu împrovizația. Pentru că îmi lipseau multe din abilitățile și baza tehnică ce m-ar fi ajutat să dansez mai liber. Era necunoaștere și lipsă de antrenament. Este dificil să scrii poezii într-o limbă străină când cunoști doar 20 de cuvinte iar epitetele lipsesc. Dacă mi se spunea ”poezia”, o repetam fără probleme. Iar la celălalt pol, imi amintesc de o colegă de trupă care niciodată nu participa la dansurile de grup căci nu se putea alinia cu o structură prestabilită. Avea doar momente individuale și era foarte bună. Acum, prefer savoarea și libertatea improvizației. Chiar și dacă dansez o coregrafie, pe ici colo va trebui să las loc spontaneității astfel încât dansul să rămână viu, proaspăt.
Așadar, înclinăm spre una sau alta dar dacă vorbim de preferințe, asta presupune să poți să dansezi în ambele variante și abia apoi să alegi.
Te invit doar la un demers de obiectivare pentru a vedea în ce punct te afli. Apoi, dacă dorești, vei putea face următorul pas pentru a evolua și mai frumos în dans. Am încredere că dacă ai parcurs până aici articolul, ceva din tine își dorește mai mult.
Voi face o analiză comparativă a celor doua variante de dans, așa cum le văd eu.
Coregrafiile
Sunt frumoase, si mie imi plac. Să le invaț, să le concep, să le predau și să le dansez. Sunt necesare, sunt utile. Dar sunt o etapă. Nu o țintă. Aparent, a improviza pare a fi mai ușor. Nu trebuie să ții minte nimic, ești liberă, spontană și trăiești muzica. Ca să ajungem aici, insă, este o cale de parcurs iar coregrafia poate face parte din aceasta cale. Din punctul meu de vedere, într-un fel, coregrafiile ne scutesc de responsabilitate. 😉 Le consider necesare și in acelasi timp trebuie să vină și vremea când vom fi asimilat suficient pentru a dansa frumos improvizând doar. Până acolo, ne pregătim. Orice curs, workshop, tabără de dans, antrenamentul personal, contează.
Așadar, coregrafia și improvizația sunt la fel de importante dar există o secvență în care aș sugera să fie abordate: întâi coregrafia și apoi, sau în paralel, improvizația. Opțională nu ar trebui să fie niciuna.
Sunt câteva ‘avantaje’ și motive (neconștientizate deseori) pentru care preferăm și ne simțim mai în siguranță dansând ceva deja creat, ceva ce se poate reproduce.
- Ne place stilul de dans al unui profesor iar dansându-i coregrafia ne simțim la un alt nivel, cel pe care îl admirăm sau la care aspirăm să ajungem. Credem că am găsit o scurtătură dar nu putem să (ne) păcălim.
A asimila prin admirație este într-adevăr o cheie. Funcționează dacă ceea ce învățăm integrăm în felul nostru de a fi/ dansa. Iar asta presupune studiu, nu doar o coregrafie repetată.
Dacă ne rezumăm la a copia și imita, nu învățăm, nu funcționează. Se va vedea incongruența. Modelele contează atâta timp cât ne putem inspira, nu copia. - In aceeași ordine de idei, vedem o coregrafie spectaculoasă și o învățăm pentru că este concepută într-un fel la care noi nu ne-am fi gândit. Este nou, variat, provocator poate. Ieșim din cutiuța noastră obișnuită ca și vocabular de mișcări. Și temporar este bine. Este și mai util dacă ne vom și însuși noile mișcări, astfel încât să devină ale noastre, accesibile oricând, nu doar când dansăm acea coregrafie. Le luăm în ”laborator” și lucrăm cu ele pe alte melodii, adaptându-le dacă este necesar. Este calea prin care cresc mult șansele să facem acele mișcări și combinații impresionante pe care în impovizație nu ni le amintim.
- Daca este o coregrafie pe care noi o creăm, vom putea folosi mai multe elemente interesante, gândite, alese. Astfel putem fi sigure că dansul va fi mai complex, mai bogat, mai frumos sau surprinzător decât o simplă improvizație unde este posibil (deocamdată) să nu-mi amintesc tot ce aș vrea să fac.
- Nu ne responsabilizează, trebuie doar să ținem minte succesiunea și să avem tehnica impecabilă. …dacă ar fi doar despre asta dansul, ar fi simplu, dar din fericire nu este chiar așa.
- Nu ne solicită prea tare căci nu este nevoie să creăm, să gândim mișcarea în spațiu, povestea, interpretarea muzicii, alegerea mișcărilor. Sunt toate pregătite, trebuie doar să le învățăm.
- Dacă ajungem să învățăm bine dansul, asta ne permite să fim mai relaxate acordând mai multa atenție interpretarii. Dar este o interpretare partială, adaptată aș spune, căci nu s-a născut din noi ca să fie o expresie personală. Totusi, ne putem bucura de dans și astfel. Mai ales dacă știm să îl personalizăm. Sau, mai există și varianta în care coregrafia a fost creată special pentru o persoană anume, ținând cont de abilitățile și caracteristicile sale.
- Pentru unele ne este mai ușoară varianta ”copy -paste” decât să fim noi însăne. Suntem o versiune a coregrafului. Să fim noi insăne ne-ar expune mai mult, nu-i asa? Trebuie să fii destul de dispus să iți asumi să fii vulnerabil atunci când improvizezi. Ori în coregrafie ești scutită de asta. Avantaj sau dezavantaj? :-)Intr-o reprezentație publică este mai ușor, și de dorit, să fii pregătită dinainte cu o coregrafie, pentru a fi la înalțime și pentru a te prezenta onorabil. Noi ii spunem profesionalism. Dar nu este cel mai înalt nivel pe care îl putem atinge ci unul convenabil, mulțumitor, decent. Ține foarte mult și de ce anume ne dorim de la dans, prin dans. Va face o mare diferență în atitudinea noastră dacă intenția este să impresionăm pe altcineva și să demonstrăm cât suntem de bune sau dacă ne dorim să trăim muzica și dansul cu toată ființa noastră și să oferim astfel un moment de bucurie și frumusețe printr-o exprimare personală și sinceră.
Nivele în realizarea unei coregrafii
– Stresată. Oare o să-mi amintesc tot? Mă strădui dar încă mai uit mișcări deși am tot repetat.
– Executant. Știu succesiunea, o realizez bine. Mă concentrez pe tehnică și sincronizare (iar asta se vede pe chip). Câteodată poate că fac mișcările inaintea muzicii (care a rămas încă în plan secund), dar, măcar am reținut coregrafia.
– Naturală. Sunt relaxată, stăpânesc coregrafia, o dansez cu naturalețe și reușesc să simt și muzica, să mă bucur de dans.
– Personalizare. O știu, sunt relaxată dar nu mă mulțumesc cu a copia ci îmi permit să improvizez, să modific acolo unde consider că pot să fiu și mai ‘eu însămi’, să transform coregrafia în ceva personal, să mă reprezinte. Ies din tipar. Îmi asum dansul și propria-mi exprimare.
Cu ce ne ajută la modul real coregrafiile – ca parte din procesul de devenire – atunci când vrem să ne dezvoltăm ca și eleve, amatoare, dansatoare?
1. Dacă sunt rezultatul creativității altora atunci ne putem imbunătăți vocabularul de mișcări având astfel posibilitatea de a ne exprima și mai nuanțat ulterior, să avem un dans mai complex, mai fidel muzicii. Deci, trebuie să le punem la treabă, să folosim elementele noi, sau poate postura, o atitudine dorită. Ni le însușim activ. Le scoatem din acel context și le adaptăm pe alte melodii, în noi combinații, până când ne vin natural.
2. Sunt un bun model pentru a studia mai multe tipuri de interpretare pentru aceeasi piesa sau pentru un instrument; pentru a învăța tranziții de la o mișcare la alta, de la un fragment muzical la altul, de la un ritm la alt ritm. Asta presupune să avem modele și coregrafi care știu ce fac.
3. Dacă știm cum să ne creăm propria coregrafie și o facem frumos, ne punem amprenta personală, este creația noastră, un lucru care ne reprezinta pe noi sau competența noastră. Putem să o facem cât de sofisticată sau frumoasă ne dorim.
4. Pentru dansurile sincron sau ‘povești’ scenice prin dans, când dansăm în grup și pentru anumite tipuri de evenimente, coregrafiile sunt de preferat. Ne putem baza pe ele și sunt o dovadă de profesionalism.
5. Ne învață despre muzică și structura ei. Cu alte cuvinte, ne ajută să înțelegem mai bine muzica. Căci ea este cea care ne spune cum să folosim data de baze pe care o avem din punct de vedere tehnic.
6. Coregrafia ne învață despre disciplină. Muzica are structură și armonie. Dansul nostru trebuie să reflecte muzica și ține cont de principiile din muzică. Nu este o înșiruire haotică de elemente de dans.
Improvizația
Este un cumul de deprinderi exersate îndeajuns în prealabil, pentru a nu gândi și ‘calcula’ în momentul dansului, la care se
adaugă capacitatea emoțională de a trăi muzica, povestea, de a te abandona, de a fi prezentă și de a te exprima pe tine cu sinceritate. Este nevoie sa faci multe lucruri în același timp deși din exterior nu pare. Firescul vine din faptul că au fost deja asimilate subconștient aceste abilități. Dar, mai mult decât atât, și foarte important – improvizația înseamnă conectarea la ceva dincolo de mine (sau, adânc în mine), este momentul privilegiat în care deschidem poarta inspirației. Și ce poate să fie mai frumos decât să simți cum curge prin tine muzica, ritmul, viața, emoția? Așa cum este ea în acel moment unic.
Ce presupune improvizația, ce este necesar pentru asta:
– Să cunoști stilurile de dans oriental. Identifici genul muzical și te adaptezi cerințelor stilului (nu faci combinații de saidi pe un solo de vioară sau iraqi dance pe taxim!);
– Să cunoști structura piesei (sau al stilului) și modul de interpretare a diferitelor fragmente pentru a-ți adapta corect mișcările. Când mă deplasez? Când dansez static? Ce tip de mișcări se potrivesc pe diferite tipuri de instrumente? Când și cum fac tranzițiile între fragmentele muzicale? Identific tempo-ul și ce parte a corpului o mișcă? Cunosc regulile ca să știu ce anume și când pot să incalc?
– Știi să folosești spațiul într-un mod interesant;
– Să ai o tehnica curată, să poți accesa o mare varietate de mișcări, pași și alte elemente care iți permit să nuanțezi frumos cele mai fine acorduri sau să exprimi părțile intense;
– Să te cunoști îndeajuns de bine pentru a stii ce anume nu vrei să riști improvizând. O mișcare ce nu ți se potrivește sau pe care nu o stăpânești suficient. Știi ce stii și pe ce te poți baza și deopotriva, care iți sunt limitele;
– Să cunoști ritmurile;
– Să ai o postură suficient de educată și antrenată încât să păstrezi linii frumoase chiar și atunci cănd ești relaxată;
– Că ești suficient de prezentă ca să găsești soluții ingenioase și în acord cu muzica atunci când nu cunoști piesa și ceva te ia prin surprindere. Expresia facială nu ar trebui să dezvăluie faptul că ai fi în impas;
– Ești si cu publicul dar și foarte conectată în interior, congruentă și liberă 🙂
– Te conectezi ușor la muzică, o pui în valoare, o lași să te conducă rămânând totodată în control;
– Înțelegi principiul ‘less is more’ și ce anume dă valoare interpretarii dincolo de cantitatea de tehnică;
– Deschidere către necunoscut și renunțarea la calculele minții. ”Aici ar trebui să fac X”, ”Cum să impresionez?”, ”Dacă nu le place…?”, etc
Vestea bună!!!
1. abilitatea de a improviza se poate dezvolta, o parte dintre voi (eleve ale școlii sau participante în tabere) ați trecut pentru puțin timp măcar prin ‘laboratorul creativ’ în cadrul cursurilor Oriental Delight și procesul continuă.
2. indiferent dacă studiem procesul coregrafic sau abilitățile necesare improvizației, ele se sprijină între ele și vom crește în ambele chiar dacă studiem una dintre ele.
Concluzionând, o dată ce ai asimilat multe coregrafii și poți să extragi ‘rețete’ cu care să creezi folosind ingredientele tale, ai o bază bunicică pentru a improviza frumos, liber, respectând totodată ‘știinta dansului’ (= unele reguli de interpretare). Învață din coregrafii și combinații și apoi mergi în propriul tău laborator de creativitate. Ia piesele de puzzle și crează ceva ce este al tău și pentru tine, nu pentru ochii și judecățile publicului. Spectacolul public nu este cea mai înaltă forma de dans pe care o putem experimenta, nu ar trebui sa fie singurul nostru scop sau scopul suprem ca dansatoare. Dansează singură, la tine acasă, astfel încât să te cuprindă fiori de plăcere și emoție fără să ai parte de aplauze și validare externă. Fă-o pentru sufletul tău și apoi vei fi mult mai pregătită să poți să dăruiești și unui public, dacă asta îți dorești.
Și iată, așa îmi amintesc în primul rând mie însămi de ce dansez și unde găsesc cea mai înaltă frumusețe accesibilă prin dans. Sunt încă pe drum și partea bună este că nu cred într-un final ci în descoperiri din ce in ce mai frumoase și profunde.
Dacă la început întrebarea adresată ție a fost ”Ce preferi?”, în încheiere te voi întreba ”Tu, incotro? Unde îți dorești să te poarte pașii de dans?” 🙂
PS: în tabăra de dans oriental din toamna aceasta (2024) studiem arta de a ne creea propria coregrafie. 4 zile de workshopuri în care învățăm și aprofundăm abilitățile necesare pentru acest proces creativ. Te invit la o imersiune totală în lumea dansului egiptean!
https://cursuri-dans-oriental.ro/tabara-de-dans-oriental-oriental-autumn-delights-2024/
Cerasela H. (Kamilla) – instructor/ coregraf de dans oriental
www.orientaldelight.ro
www.cursuri-dans-oriental.ro